Categorie: Interviuri

Permite-mi, dragă cititorule, să te port prin viziunea lui Ștefan Ruxanda, un actor plin de talent și profunzime, care ne oferă spectacolul „Micul Prinț, spectacol pt. oameni mari”, o adaptare metaforică a celebrei povești a lui Antoine de Saint-Exupery. Promit să nu îți anulez dorința de a vedea spectacolul live în teatrele din România, în plus îți garantez că am ceva special să spun despre legătura pe care am observato dintre regizorul actual și autorul original al acestei opere consacrate.

Să ne amintim de Saint-Exupery

Născut în vara anului 1900, într-o familie de aristocrați, cu o istorie pe care mulți dintre noi nu avem măcar șansa să ne-o creem, cu numele lui complet Antoine Marie Jean-Baptiste Roger, viconte (titlu nobiliar ereditar, între baron și conte) de Saint-Exupéry (o localitate din Gironde, sudul Franței), a fost un intelectual care și-a exersat scrisul și imaginația în multe rânduri. Cele mai multe informații despre el și familia lui le aflăm din cartea Saint-Exupéry: a biography, scrisă de vestita biografă americană Stacy Schiff.

Viața acestui om a fost poate, frumoasă sau liniștită, dar din 1940 totul s-a schimbat. Ca și mine, la 40 de ani a fost cooptat activ de serviciul de informații franceze, pe care îl refuza și pe care a reușit să îl și respingă până la înrolarea lui în armata franceză ca aviator. Practic a fost nevoit să facă muncă în folosul regimului de atunci, dar pasiunea lui de intelectual a fost mereu cu el. Zbor de acumulare de informații despre pozițiile inamice combinat cu romane citite pe brațe?

Familia lui, sub emblema celor doi lei, a fost nevoită să îl pregătească pentru a participa activ la schimbarea regimului politic, astfel săbiile cu care strămoșii lui și-au construit numele și titlul moștenit, să fie onorate. Antoine era un suflet de artist în constum de cavaler. Cum a reușit să scrie povestea Micul Prinț? Dar ce poveste, căci în primă fază spui că este o caricatură jurnalizată de schiță de roman la care parcă mai e mult de scris. Dacă nu mai știi povestea originală, te invit să ți-o reamintești:

Povestea Micul Prinț – Un manifest în prag de tranziție

Antoine a scris povestea Micul Prinț prin vara lui 1942. Nu l-au lăsat să publice cartea în Franța pentru că, după armistițiul semnat cu Germania, exilul lui în America spunea multe despre poziția lui socio-politică. Legăturile familiei i-au permis plecarea în Statele Unite, unde, în 1943, a publicat povestea pentru copii, în engleză și franceză. Paradoxal, a plecat să piloteze în al doilea război mondial, un avion de luptă pentru diverse misiuni ”discrete”. A cerut în nenumărate rânduri să fie lăsat la vatră, a epuizat orice variantă, iar sub presiunile vremii și ale unei vieți cu care nu se putea identifica, a făcut o minune și într-o zi nu s-a mai întors cu avionul la baza militară. De atunci nimeni nu mai știe nimic despre el, se presupune că a murit într-un accident aviatic în ocean, dar părerile sunt împărțite.

L-am cunoscut profund pe bărbatul Antoine de Saint-Exupery prin povestea Micul Prinț. Este atât de ușor de captat încât după atâția ani pot spune că această poveste putea fi dedicată unui copil pe care l-a avut prin una din aventurile lui. Este poate o formă de sinceritate din partea lui, un mod de a-și alinia conștiința, căci ca orice bogătaș de sub stema leilor, purta temperamentul unui războinic chiar dacă recita poezii și scria cu talent despre ce îl pasiona.

Consider că este o capodoperă a Duhului Sfânt scrierea Micul Prinț. O șansă oferită tuturor, de a privi lumea precum un copil, dar prin ochii de adult. Un mod intim de a valida virtuțile și valorile care se pun între lumea interioară și cea exterioară, ca să ne prefacem că trăim, cum spunea un mare filozof. Inspirată din adâncul ființei sale, povestirea Micul Prinț poate fi chiar scrisoarea lui de adio. Dacă plecarea din final este fix dispariția lui din societate, atunci povestea se pliază perfect pentru a înlocui un jurnal atemporal a unui suflet de artist.

Poate că Antoine și-a plănuit evadarea și pentru cei dragi, cei profunzi, să le lase scris cum a văzut el cu sufletul, lumea.

Micul Prinț în regia lui Ștefan Ruxanda

Tot ce pot conchide despre persoana lui Ștefan Ruxanda este faptul că mă intrigă geniul lui. Este însă mult prea educat și cu bun simț pentru gustul meu de căutător de oameni. Totuși mi-am propus să îl savurez live, cu sufletul deschis și mintea ațintită, ca geniul să i-l aflu. Încă privesc, dar legat de actul din piesa Micul Prinț, spectacol pt. oameni mari, și Dora și Vlad au creat un impuls care a atins cu siguranță pe toți din sală. Actori multifuncționali, precum Dacia papuc cară în 2025 baloți de fân pe dealurile României, cei 3 împart un numitor comun, anume, un suflet cald și un spirit înflăcărat. Poate că e unul mai mult ca altul, dar din cum i-am surprins eu, sunt toți 3 precum niste carafe de diverse marimi, pline cu vin din aceeași damigeană, adică vinul e la fel de bun, necontând cât de mult din talentul lor în parte am savurat.

Acest spectacol este plin de surprize. Este un spectacol muzical, feliat de replici din povestea originală Micul Prinț. Spectacolul în formatul actual este rezultatul timpului care și-a spus cuvântul peste relația actorilor cu spectatorii. Este plăcut să asiști, dar dur de conștientizat că 95% din spectatori sunt femei singure, 3% bărbați care însoțesc femei și doar 2% bărbați (singuri sau în grup). Poate că procentele diferă de la oraș la oraș, însă în Arad așa a arătat publicul care l-a final s-a ridicat să aplaude până a fost oprit!

Piesa de teatru „Micul Prinț spectacol pt. oameni mari” este marcată de metamorfoza personajelor între trei personalități. Se poate vedea starea de transă a personajului care se pliază pe caracterul original al actorului. Acest mod aduce cu fiecare minut din ce în ce mai multă energie pe scenă și în public. Piesa de teatru în regia lui Ștefan Ruxanda este despre o stare, o emoție, un vis, conștiința adultă îmbrăcată în haina copilăriei, un manifest jucat de oameni mari pentru ceilalți oameni mari care stau și flămânzesc ca nesătuii.

Într-adevăr, nu se respectă nici firul narativ și nici conturul în totalitate al povestirii Micul Prinț scrisă de Antoine de Saint-Exupery. Replicile sunt atent selecționate și momentele NLP-izate pentru a puncta în viziunea unui bărbat care iubește profund și sincer, un trandafir. Încă nu mi-am clarificat dacă scenariul din regia lui Ștefan Ruxanda este despre tânărul bărbat (copil) sau experimentatul bărbat (matur) care interacționează ca un virgin cu viața și ce oferă ea. Băiatul care devine bărbat după ce descoperă femeia, m-a făcut să mă gândesc la clipa când am conștientizat că relația în doi este cel mai complicat joc, iar dacă celălalt e femeie, jocul ăsta este cel mai serios joc.

Am putut savura pe parcursul unei ore de teatru de calitate, emoții și gânduri interioare pe care se pusese praful. Toți ne ținem de treabă, toți suntem vicleni cu orarul zilnic ca să nu apună soarele și să rămână mult pe mâine, toți muncim și respectăm actul muncii. Dar cine se mai gândește că uitarea libertății se instalează pe fondul unei minți însărcinate?

Mi-a plăcut însă legarea simbolurilor care îl afectează pe bărbat în relația cu jumătatea. Probabil șarpele vicios va fi mereu semnul înțelepciunii de pe Pământ.

Personal, am găsit deloc plăcut, amestecarea firului narativ original. Dacă se modifica major în detaliu (adică în replici) poate nu simțeam, dar așa am rămas puțin bulversat. Nu a durut prea tare asta pentru că am putut mereu să am lupa pusă pe Micul Prinț. Față de varianta originală a poveștii unde urmărim călătoria, acum putem urmări mai bine personajul și mai exact sufletul lui, emoția lui, partea nevăzută și nespusă de Antoine, dar metaforizată de Ștefan Ruxanda. Astfel vedem clar legături trăite profund, precum, naivitatea și comedia, ecoul și ironia, diversitatea și singurătatea.

Plecarea Micului Prinț am gustat-o unsă cu dorul de prima dragoste. Dacă nu a văzut, acum, departe de ea, o vrea înapoi, astfel băiatul ajuns bărbat, trece de la pubertate la recunoașterea de sine. În fond cu toții am trecut prin jocul primei iubiri și prin regizarea aceasta a piesei Micul Prinț vedem cum reușește un băiat să îmblânzească o fată.

Poate putem interpreta literalmente și modul prin care femininul creaționist este adus la punct centrat de masculinul naiv, pentru a contura un CORPUS al unei ființe balansate într-un sens sacru. Cert este că recunoașterea îmbibată cu recunoștință ne face să înțelegem profund vorba „eu sunt răspunzător de floarea mea” pentru că nu poate fi valabilă decât dacă nu e așa cum spune vorba. Aici sincer am zis că e pură dramă.

Conștiința copilului decepționat de conștiința adultului este un fenomen care se repetă până dispare copilăria precum viața este înlocuită de moarte. Cum să fim cu suflet de copil o viață întreagă când nici un adult pe care îl întâlnești nu îți amintește asta?

Bine că piesa de teatru muzical „Micul Prinț spectacol pt. oameni mari” s-a terminat într-un ton fericit. Viața continuă!

Suntem niște adulți și de asta nu vedem mereu că lumea e un loc ce așteaptă pe noi veniți, cu bune și rele. Poate că asta înseamnă totul, balansul, pendularea, întoarcerea, precum sus, așa și jos!

Interviul cu Ștefan Ruxanda

Piesa s-a terminat, lumina palidă de candelă rămasă fără ulei mă lasă cu ochii într-un negru de tavan prin ochii închiși, dar îi zăresc atunci mâna dreaptă cum mișcă repede pe piept. Mi-am amintit atunci că trebuie să îi mulțumesc și eu pentru moment. Inspirat mai departe, l-am așteptat pe culoarele teatrului și după ultimul autograf i-am cerut plin de emoții să îmi răspundă la câteva întrebări:

Întrebarea 1: Ești sau nu, micul prinț? A reușit personajul să marcheze personalitatea ta?

Răspunsul: „Absolut. Nu se poate altfel. De fapt eu cred că Micul prinț este un arhietip, și personajul și cartea în sine. Este atât de profund încât practic retrezește acel mic prinț sau acea mică prințesă din fiecare dintre noi în sensul în care, eu așa văd, e acea partea foarte curată, foarte pură, aia minunată din fiecare din noi, pe care din păcate știm bine să o ascundem sau nu o băgăm în seamă sau avem. nu domnule, e vulnerabilă, treaba asta nu e pentru oamenii de azi, nu e pentru societatea în care trăim, astăzi trebuie să fii puternic, să dai din coate.”

Întrebarea 2: Este povestea micului prinț o viziune despre eternitate, viziunea de început sau divinitatea din noi?

Răspunsul: „Absolut, dar nu poți să spui asta din prima pentru că e foarte greu, trebuie să sapi ca să ajungi aici și nu toată lumea poate să perceapă așa. Marile opere îți aduc aminte că de fapt ești muritor în carne și oase, dar de fapt ești conectat la o veșnicie și faci aici viața asta între naștere și moarte, adică de când te-ai născut și până la înmormântare nu e decât o paranteză în această veșnicie. Numai că e o paranteză destul de importantă, atâta tot. Nu atâta tot, e chiar foarte importantă!”

Încă o chestiune:

Pentru a săpa, cum spune el, în zona regizorală, l-am rugat să spună câteva lucruri despre talentul colegilor actori și despre cum ajută fiecare pentru a reda povestea Micului Prinț a lui Antoine de Saint-Exupery. Plin de prietenie și drag, lungind capul spre Dora și Vlad care cărau recuzita în mașina parcată în fața teatrului, spune cu atenționare „sunt foarte netalentați”. Momentul acela m-a făcut să îmi amintesc de profesorul de chimie din liceu, pe care dacă nu îl aveam, nu cred că învățam vreo unul ceva chimie de bună voie. Apoi Ștefan continuă să clarifice:

„Când spui un spectacol în general nu spui ceva finit ci întotdeauna spui ceva foarte dinamic. În sensul în care el se crează în funcție de personalitatea actorilor. Acum îți vorbesc și ca regizor, lucrând la spectacolul acesta, adică, actorul fiind o ființă vie, dinamică, care încasează niște informații spirituale și le dăruiește după ce le-a trecut prin filtrul lui, deci le dăruiește oamenilor; contează foarte mult hrana lui spirituală, enorm de mult contează. Uite, dacă pui pe cineva care se droghează, face standup comedy, înjură foarte mult, e agresiv cu iubita lui, nu poți să faci așa ceva, oricât de talentat ar fi, nu ai cum!”

Ștefan Ruxanda

Bibliografie

1. Antoine de Saint-Exupéry – Wikipedia
2. Saint-Exupery: A Biography de Stacy Schiff – Google books | Descarcă PDF